Solutii si sfaturi utile, ca sa-i rezolvi usor problemele de comportament II

Încredere și consecvență

Acum că am analizat un pic viața cailor în lipsa interacțiunii cu omul, haideți să vedem ce eforturi face acest animal pentru a trăi în prezența noastră. Primul lucru la care calul renunță odată cu domesticirea este suveranitatea asupra spațiului personal. Și renunțarea la această suveranitate are caracter permanent, în sensul că lipsește în grajd – mai ales dacă animalul stă „la stănoagă” și nu în boxă, lipsește la munca unde calul trage în atelaj alături de alți cai,etc. Alte lucruri la care renunță sunt relațiile sociale frecvente cu alți cai (motiv de altfel suficient pentru crearea unei instabilități psihice). Nu în ultimul rând, calului i se cere (nu întotdeauna cu succes) să renunțe la instinctul lui de erbivor, instinct ce i-a asigurat supraviețuirea de-a lungul mileniilor și anume instinctul de fugă. Dacă ar da curs acestui instinct, ar însemna că la fiecare stimul necunoscut ( o pungă de plastic, claxonul unei mașini, lumina electrică) calul ar fugi la o anumită distanță, după care s-ar opri să evalueze situația: sunt sau nu periculoase pentru el aceste zgomote? Ori, nu o poate face, pentru că este ori legat în boxă, ori înhămat la căruță, ori în alte situații în slujba noastră.

Spre norocul nostru însă, exact natura socială a calului îl condiționează să ne adopte ca și „colegi de herghelie” și să decidă să împartă aceste pericole și lipsuri cu noi. Ajung chiar să se ghideze după atitudinea noastră. Ba mai mult, au învățat să se simtă confortabil în lumea noastră.

Studiile au dovedit că, în ciuda bombardamentului cu stimuli negativi, condițiile pentru o relație bună cu caii sunt foarte simple: încredere, cereri clare, tratament consecvent și- foarte important-limite bine definite. Din enumerarea de mai sus, singurul element care poate naște întrebări este încrederea, așa că voi încerca să explic mai pe larg. Încrederea îl face să se simtă confortabil în mediul lui și are câteva condiții pe cât de clare, pe atât de simple: să știe ce se așteaptă de la el, să știe la ce să se aștepte de la noi, și să nu fie pus în posturi dificile.

Stresul pe durată extinsă

O să spuneți: dacă e atât de simplu, de unde comportamentul violent? Ei bine, aceleași studii pe caii liberi care ne-au făcut să înțelegem natura societății lor, ne dau și răspunsul: stresul pe durată extinsă. Aceste studii au arătat că, supuși la stresul micșorării resurselor după o perioadă de lipsuri, caii au manifestat violență atât între ei cât și între specii. Mai concret, iarna, caii manifestau violență atât între ei, pentru a stabili ordinea de adăpare la ” copci”, cât și împotriva altor specii cum ar fi turmele de ciute care veneau și ele la adăpat. În concluzie, agresiunea la cabaline este datorată stresului sau frustrărilor de lungă durată, și o dată cu dispariția stimulilor de stres, dispare și agresiunea.

Dar cum transpunem asta în relația noastră cu caii, pentru că sunt convins că nimeni nu își însetează sau înfometează caii? Ei bine, la calul din societatea umană, stresul și frustrările pot avea nuanțe mult mai subtile, și de aici dificultatea observării lor înainte ca situația să degenereze. Cel mai comun stres este cel generat de lipsa posibilității de exprimare. Caii trebuie lăsați să-și exprime sentimentele, iar noi trebuie să învățăm să recunoaștem semnele de stres, disconfort sau efort de adaptare. De câte ori nu ați văzut un nechezat al unui cal către un semen de-al lui, taxat cu o lovitură de bici? Poate părea surprinzător, dar energia acumulată prin reținerea acelui nechezat se va acumula în timp și va duce la urmări grave, pe când admiterea exprimării lui, nu va avea nici un fel de urmări. Calul va necheza, dar va trage căruța mai departe pe drumul lui, având însă satisfacția unui contact social.

De asemenea, agresiunea poate fi generată de faptul că animalul nu înțelege ce îi cerem (în mod repetat) sau nu îi place ce i se cere sau cum i se cere.

Nu în ultimul rând și poate cele mai dese exemple de comportament violent se datorează inconsecvenței în tratamentul aplicat și violenței oamenilor. Am explicat mai devreme preferința cailor pentru evitarea conflictelor. Caii pedepsiți în ham, călare sau în boxă nu mai pot evita conflictul și de aici frustrarea și drumul spre violență e deschis. Cel mai simplu și des întâlnit exemplu de inconsecvență este următorul: avem un mânz foarte drăguț, care mănâncă din mâna noastră, își pune capul pe umărul nostru, ne urmează peste tot și ne caută în buzunare după ceva bun, și avem impresia (ca și calul de altfel) că relația noastră nu are limite! Doi ani mai târziu, avem un cal de 500 de kilograme care ne mușcă atunci când nu venim la el cu ceva bun, sare pe noi și ne calcă în loc să ne urmeze peste tot, și în loc să-și pună capul pe umărul nostru, ne lovește cu capul când stăm lângă el (și toate astea, amplificate de hrănirea necorespunzătoare și de energia acumulată din faptul că e veșnic legat în boxă, pentru că nu-l mai scoatem în livadă, că sare și ne calcă pe drumul până acolo, și de frustrarea că în loc să-l giugiulim și să ne extaziem la acțiunile lui, așa cum faceam mai demult, noi îl batem ca să-l putem stăpâni).

Cum îi corectăm comportamentul

Comportamentul, în 99,9% dintre cazuri, poate fi corectat. Pentru asta, trebuie mai întâi să înțelegem și să identificăm cât mai exact sursa acestuia. Pentru a identifica sursa de stres, ne vom pune următoarele întrebări: problema își are rădăcina în comportamentul social sau în instinctul de fugă?; în ce situatii apare comportamentul nedorit (călare, la căruță, în boxă, în lesă, într-un loc anume, față de o persoană anume, față de alți cai)? ; care este trigerul (factorul declanșator): evident sau subtil- tractorul care se apropie sau călărețul care își ține respirația anticipând spaima calului la apropierea tractorului)?; care este istoria problemei (calul face asta dintotdeauna, a fost învățat, a fost speriat)?; care este motivația calului (frică, durere, este jucăuș, prea energic, plictisit, obosit)?; care este reacția omului și nu cumva amplifică ea reacția calului (panică, țipăt, relaxare, lovit, plâns)?; care este reacția calului la reacția omului (mai speriat, mai calm, urmează omul, încearcă să scape)?

Odată identificată problema, urmează etapa corectării comportamentului. Aceasta se face într-un mediu de calm. CALMUL trebuie să fie un job permanent atunci când avem sau îngrijim un cal. Indiferent că mergem să îl luăm de la pășune, că îi curățăm boxa, că îl înhămăm sau îl harnașăm, calul trebuie să ne accepte cu calm. Cum obținem asta? Foarte simplu. Există multe metode, dar cea mai simplă și una care poate fi aplicată de oricine este următoarea: când le dăm mâncarea, nu au voie să se agite.Vom aștepta în fața boxei până când au terminat de nechezat și de bătut din picioare. Abia când ne așteaptă calm, le oferim hrană. Calmul este primul și cel mai important pas în relația cu calul.

Atunci când corectăm o problemă de comportament, este bine să ținem minte că așa cum, de cele mai multe ori, un comportament inadecvat își are originea într-o problemă aparent mică, trecută cu vederea la momentul respectiv, tot așa este nevoie de foarte puțin pentru a răsturna balanța și a avea din nou un cal calm și echilibrat. Odată identificată sursa problemelor, sunt două drumuri posibile: fie înlăturarea stimulului respectiv (acolo unde este posibil), fie schimbarea modului de percepție a calului vizavi de stimulul respectiv de la periculos sau neplăcut spre benefic sau plăcut. Bineînțeles ca fiecare situație și caz în parte sunt unice și trebuie tratate diferit, de aceea în numerele viitoare vom trata două cazuri des întâlnite – armăsarul expansiv și violent și calul fricos care își pune stăpânul în pericol din cauza fricii.

Valentin Vasilescu

Cascador, instructor de călărie și dresor de cai