Solutii si sfaturi utile, ca sa-i rezolvi usor problemele de comportament I

De multe ori, modul cum interacționăm cu cai este greșit. Nu mă refer aici la obiceiuri precum porția de o găleată de porumb pe zi de cal sau cel cu uitatul calului în grajd, de toamna până primăvara, obiceiuri ale căror urmări sunt evidente și au fost semnalate în repetate rânduri de specialiști și veterinari în practica lor zilnică, ci mă refer la lucruri un pic mai delicate, ca efortul depus de aceste animale pentru a se adapta la lumea oamenilor și modul cum sunt acestea înțelese și apreciate de noi.

Genul de comportament violent, „la limită” este alimentat de noi, oamenii, și de modul cum interacționăm cu caii noștri, și este deci corectabil sau evitabil, prin adaptarea comportamentului nostru în lucrul cu aceste animale, atât pentru binele nostru cât și al lor.

Aducerea calului în mediul uman, ca și orice interacțiune pe care o avem cu el poate fi caracterizată ca dresaj. Dresajul este, în esență, aplicarea psihologiei umane în relația cu un animal. Pentru a înțelege mai bine natura problemelor care apar în aplicarea incorectă a dresajului (și nu mă refer la caii de înaltă școală, ci la dresajul de zi cu zi care presupune legatul în grajd, înhămatul, acceptarea curățării calului și a boxei, acceptarea potcovitului și a tratamentelor veterinare), trebuie să analizăm mai întâi psihologia cabalină, întrucât comportamentul, ca sumă a reacțiilor obișnuite ale unui animal, este în ultimă instanță, rezultatul unui proces psihologic.

Mituri năruite

Studiile din ultima decadă asupra hergheliilor de cai liberi au năruit trei mituri principale. Mitul Armăsarului Dominant (concluzia este că rolul acestuia este mai mult unul de apărare decât de conducere, și nu are nici măcar exclusivitate în reproducere, ca în cazul masculului alfa la canide de exemplu), mitul Iepei Dominante (în cazul acesteia, s-a observat că influența pe care o are asupra vieții celorlalți membri ai hergheliei este similară cu cea pe care o are vocea de la GPS-ul mașinii asupra vieții dumneavoastră) și mitul Individului Alfa – în societatea cailor nu există un individ dominant în toate situațiile și în toate momentele. (Abigail Hogg, „Horse Behaviour„) Aceste concluzii au fost trase observând două lucruri: unu – există situații când indivizii aparent alfa se supun unor indivizi de rang inferior și doi – la cabaline, nu există limbajul de „supunere”, nu există echivalentul gesturilor de supunere de la canide (câini, de exemplu), întregul limbaj social al cailor fiind ori dominant ori „de legătură” (gesturi întotdeauna reciproce, care au menirea să mărească coeziunea grupului prin întărirea apropierii între membri). (F. Hempfling)

Prietenos și cooperant

Se pare că societatea cailor e una foarte prietenoasă și cooperantă, în care singura ierarhie observată este una bazată pe vârstă, și chiar și în prezența acestei ierarhii, fiecare cal este stăpânul absolut al spațiului personal. Mai mult decât atât, se pare că membrii unei herghelii sunt bucuroși să urmeze orice individ care are un scop bine definit (F. Hempfling): dacă un cal tânăr, deci de rang inferior, pleacă spre locul de adăpare fiindcă i s-a făcut sete, întreaga herghelie îl va urma, deși nu este individ alfa. În libertate, un cal care afișează o mimică amenințătoare sau care este violent, nu are nimic de câștigat, ba mai mult, va fi probabil marginalizat sau exclus din grupul care este garanția securității sale. Odată aceste observații făcute, ne dăm seama că omul este cel care strică această dinamică, și atunci cade în sarcina noastra să orientăm dacă vreți modul cum se adaptează caii noilor cerințe sociale implicite conviețuirii cu noi. Dacă admitem că dominația în societatea cailor este prost înțeleasă și că, implicit, agresiunea la cai nu implică neapărat dominația, ajungem la concluzia că am judecat caii prin prisma unor concepte greșite și că trebuie să căutăm sursa comportamentului violent în altă parte.