Pur sange arab

La origine, pur sângele arab este calul de război şi de vânătoare al beduinilor, care l-au selecţionat cu grijă pentru a fi deopotrivă eficient, rezistent şi rapid. „Nașterea” rasei a avut loc, se pare, în zona Asiei Centrale, de unde, prin intermediul perșilor, acești cai au ajuns în secolele IV-VI e.n. în peninsula arabă. O altă versiune ar fi domesticirea cailor sălbatici prinși din deșert în Egipt, de către soldații regelui Solomon (974 î.e.n.).

Originea rasei

Astăzi, este recunoscut unanim ca areal de formare a rasei, Podișul Nedjed, zona controlată de tribul Vahabiților, care prin oazele sale, a oferit condiții optime de dezvoltare a rasei. O mare importanță în dezvoltarea rasei a avut-o chiar profetul Mahomed, care specifica în Coran că, cine se îngrijește de această rasă de cai va avea accesul asigurat în Paradis, prin urmare, creșterea și ameliorarea calului Arab este considerată de musulmani drept o datorie sacră.

Sensibil la frumuseţe, poporul arab a privilegiat criteriile estetice, cu scopul de a obţine, pe de o parte, un cal perfect (arab safinah), iar pe de alta, un cal predominant rapid şi robust (arab jawad). Odată cu campaniile de cuceriri, arabul îşi face apariţia în Europa prin secolul VII. Treptat, hergheliile îşi văd crescând efectivele cu aceşti cai care încep să fie folosiţi, grație celebrității lor, în hipodromuri. Mândru sprinter al deşertului, acest cal probează asemenea calităţi încât este folosit inclusiv pentru a crea şi a stabiliza alte rase, precum pur sângele englez şi anglo-arabul. „Invidiat” pentru succesul și carisma sa, arabul este înlocuit, ulterior, în curse, cu pur- sângele englez.

Dar, din fericire, pasionaţii rasei au asigurat perenitatea acesteia, prin conservarea celor mai bune linii de sânge, asigurându-se astfel o descendenţă excelentă.

Liniile de sânge

Există mai multe linii de sânge în ceea ce privește constituirea rasei și, ca atare, mai multe tipuri de cai arabi. Astfel, putem vorbi despre liniile: Koheilan- este vorba despre cai masculini și puternici, spre deosebire de Saqlawi care sunt cai grațioși, eleganți, o adevărată întruchipare a frumuseții și a rafinamentului, strălucind în show-urile ecvestre; Dahman– despre acești cai se spune că ar fi descendenții cailor Regelui Solomon, cuvântul „dahman” însemnând „negru” sau „închis”; Kuhaylan– crescută la origine de familia Al Khalifa din Bahrein, de la sfârșitul secolului XVIII, această linie este reprodusă încă în această țară; Abbeyan- această linie de sânge a rezultat din Saklawiyah fiind o extremă a acesteia, beduinii obișnuind să denumească acești cai cu ambele apelative: Saklawiyah-Abbeyan, încă de la începutul secolului trecut; Hadban- o familie interesantă de cai, din punctul de vedere al creșterii, cei mai frumoși cai egipteni rezultând din armăsarii Hadban precum Nazeer, Ibn Rabdan, Hadban Enzahi. În fine, o altă linie de sânge este Mouniqi, acești cai având o conformație masivă, osoasă, tipică pentru curse.

O morfologie ieşită din comun

Datorită vechimii rasei, precum și a selecției riguroase, exemplarele au un grad foarte mare de omogenitate.Talia pur-sângelui arab se situează între 1,45 şi 1,55 m, iar greutatea sa atinge 450 kg. Formatul corporal lateral este tipic, pătrat. Roba poate fi vânătă, murgă, bălană, dar cea mai dorită și mai rară culoare este cea neagră. Greabănul trebuie să fie puternic şi bine conturat, iar coama bogată. Crupa este scurtă, „îmbrăcată” în musculatură, coada prinsă sus, toracele profund, ceea ce îi asigură o excelentă funcţie respiratorie şi o eficienţă maximă. Articulaţiile sunt şi ele puternice şi bine conturate. Picioarele trebuie să fie dure, puternice, iar tendoanele rezistente. Capul este mic, uscățiv, de formă ușor conică, cu frunte largă, pătrată, profil ușor concav sau drept, ochii foarte expresivi, cu arcadele orbitale proeminente, nările sunt mari și largi. Urechile dau însă toată expresia acestui cal. Sunt mici, purtate vertical, foarte mobile, vârfurile lor fiind în formă de semilună. O caracteristică a rasei o reprezintă coada purtată vertical în repaus și depărtată mult de fese în timpul mersului.

Mândru și rezistent

Timpul i-a întărit temperamentul. Supus la probe dure, străbătând deşertul, suportând o climă aspră, înfruntând caracterul războinic al beduinilor, uzându-se pe pistele de curse, arabul a dobândit şi conservat, de-a lungul secolelor, o vitejie, o rezistenţă şi o anduranţă notorii. În schimb, docilitatea nu îi poate fi câştigată imediat. „Să înţelegi înainte să te supui” pare să fie deviza sa.