Te-ai întrebat vreodata daca noi, românii, ne putem mândri cu o rasa de cai autohtona? Ei bine, da, o rasa pur româneasca este Hutulul. Este un calut originar din Muntii Carpati,rezistent, puternic si rabdator, dar vioi si simpatic.

Forta si rezistenta
Hutulul este o rasa de cai mici, originara din Muntii Carpati, crescuta la Herghelia Lucina. Este o rasa de cai reprezentativa
pentru tara noastra, cu o istorie veche în zona Muntilor Orientali. Este folosit în special la munca, datorita fortei si rezistentei sale. Prima mentionare a Hutulului dateaza din anul 1606, iar numele rasei vine de la Hutuli, o populatie de limba ucraineana, care traieste în Bucovina, Maramures si Pocuia (Ucraina). Descoperirile arheologice au scos însa la iveala faptul ca aceasta rasa de cai este mult mai veche decât populatia care îi da numele.

Stramos preistoric

Stramosul Hutulului a fost calul Tarpan, un cal salbatic din Preistorie, al carui habitat se întindea din Spania, pâna în centrul Rusiei. Se crede ca pe monumentele ridicate de Împaratii romani Domitian si Traian, sunt înfatisati pentru prima data caii din rasa hutul ca fiind animale de povara, folosite de daci. Spre deosebire de alte rase de cai mici, Hutulul a fost foarte rar încruciat cu cai din alte rase. Faptul ca acest cal a trait si s-a înmultit în conditii vitrege i-a conferit, de-a lungul generatiilor, rezistena, putere si robustete. În secolul al XIX-lea, Hutulul a fost folosit si în armata Imperiului Austro-Ungar.

La herghelie

În anul 1856, s-a înfiintat prima herghelie de cai Hutuli la Radauti, în judeul Suceava. Mai multe linii de sânge au fost stabilite de primii armasari adusi la Radauti (Goral, Hroby, Ousor, Pietrosu si Prislop). Caii au fost reprodusi cu foarte mare atentie pentru a se pastra puritatea rasei, iar, mai târziu, exemplare de Hutul au fost trimise în strainatate pentru a fi întemeiate herghelii. Cele doua razboaie mondiale au afectat serios efectivele de Hutuli din Estul Europei. Astazi, mai exista aproximativ 3.500 de cai Hutuli în lume, în România regasindu-se cele mai multe astfel de cabaline. Herghelia Lucina, înfi intata în anul 1877, în aproprierea graniei cu Ucraina, a avut o contributie esentiala în perfectionarea acestei rase.

Hutulul face parte dintre rasele de cai autohtone si este în prezent tipul reprezentativ al calului de munte, care de-a lungul anilor a dovedit ca este rezistent si adaptat conditiilor de munca din zona muntoasa. Totodata, el îmbina destul de bine raportul dintre masa corporala, conformatie si aptitudinile de munca.

Robust si energic
Hutulul este un cal de talie mica, cu o înalime ce nu depaseste 1,50 m, si o greutate de aproximativ 400 kg. Capul este relativ mare, în comparatie cu corpul. Profilul fetei este drept, cu ochi mari si expresivi, iar urechile sunt mici si mobile.Gâtul este scurt, musculos si îmbracat cu o coama bogata. Pieptul este puternic, iar picioarele sunt scurte si musculoase. Copitele sunt adaptate vietii de munte, fiind mici si dure. Culoarea acestor cai poate fi murga, roiba, gri etc. Unele exemplare mai au în partea de jos a picioarelor pete sau dungi de alta culoare. Aspectul general al acestui cal este cel al unui animal robust, foarte energetic si rezistent.

Tarpanul actual sau konick polski este descendentul cailor primitivi care traiau în unele regiuni ale Europei Orientale. Ultimii tarpani salbatici au fost capturati în estul Poloniei în 1780, au fost domesticiti si apoi distribuiti taranilor. Au fost redescoperiti în secolul al XX-lea de oamenii de stiinta polonezi care au tinut sa conserve aceasta linie de sânge remarcabila.

Tarpanul de stepa

Tarpanul (Equus gmelini) este o specie salbatica de cai, care, pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea, era raspândita în stepele
din jurul Marii Negre. Tarpanul de stepa are denumirea stiintifica ”Equus ferus gmelini”, iar varietatea de padure se      numeste ”Equus ferus sylvaticus”. Cuvântul“tarpan” este de origine turcica (dupa unii kirghiza sau kazaha) însemnând “cal”. O varietate a tarpanului este calul Przewalski (Equus przewalskii), supranumit calul salbatic stravechi sau calul Tahi (Takhi), cu raspândire la est de Urali. Din tarpan descind unele rase usoare de cai, arab, akaltechin, calul moldovenesc, etc. Înainte de disparitia tarpanului din habitat, au putut fi mentinute exemplare în gradini zoologice. Astfel, specialistii au    reusit sa sustina reînmulirea acestei varietati cabaline si sa lase herghelii de tarpani în Mongolia si China.

Tarpanul de stepa si tarpanul de padure

În 1887, ultimul cal tarpan aflat în captivitate a murit la Moscova. Exista doua subspecii ale tarpanului: tarpanul de stepa si tarpanul de padure. Pâna în secolul al XIX-lea, trupe enorme de tarpan de stepa populau stepele din Europa de Sud-Est si regiunea din jurul Marii Caspice, în timp ce tarpanul de padure popula o mare parte din Europa occidentala si centrala, dar a fost treptat eliminat din cauza agricultorilor. La începutul secolului al XIX lea, caii salbatici traiau înca în rezervatia de vânatoare din Zomoya, în apropiere de Bilgoraj, în sudul Poloniei, dar multi au pierit în 1812 si 1813, iar supravietuitorii au fost donati taranilor. Ultimul Tarpan salbatic din Polonia a murit în 1814, iar ultimul din Caucaz, în a doua jumatate a  secolului XIX.

Reconstituirea rasei

Pentru reconstituirea rasei, guvernul polonez a reachizitionat toti subiectii care aveau un caracter similar cu al Tarpanului,
care au fost transportai în padurile din Popielno si Bialowieska. Astazi, tarpanii domestici sunt lasati în libertate în jurul
lacului de Der (Marna) pentru a contribui la mentinerea si restabilirea diversitatii faunei si florei.
Un armasar de cinci ani, Obrok si trei iepe, Normandia, Najezka si Wrka, au fost reintrodusi în rezervatie i s-au adaptat perfect noului mediu.

Descriere

Tarpanul rezista foarte bine celor mai aspre conditii climatice, fiind capabil sa se reproduca foarte repede. Masoara în jur de 1,30 m, roba sa fiind sura, izabela, cu coama si coada negre. Are o dunga de zebra pe picioare.

Vom aborda un subiect foarte interesant şi plin de informaţii noi cu privire la folosirea cailor, coterapeuţi atent antrenaţi, în evaluarea, conştientizarea şi descoperirea modalităţilor de abordare de către fiecare individ în parte a grupurilor de care aparţine. Modalitatea de comportament aleasă vizează eficientizarea raporturilor individuale şi de grup, a rezultatelor evaluate în funcţie de scopul propus.

De cele mai multe ori, această abordare nouă este însoţită de scepticism, participanţii descoperind în foarte scurt timp cât de multe beneficii însoţesc activităţile legate de animale. Spaţiul în care se desfăşoară aceste activităţi este natural, departe de ceea ce reprezintă activităţile zilnice, într-o lume cu totul deosebită, alături de parteneri atât de interesanţi – caii.

Caii sunt atât de sociabili încât formează, de la început, o legătură strânsă cu partenerii lor umani, punând bazele premiselor schimbării şi înţelegerii raporturilor în grup, a rolului fiecărui individ în parte, a contribuţiei personale şi a eficientizării
comunicării pentru o maximizare a resurselor, o minimizare a costurilor şi crearea unui mediu pozitiv.

Exerciţiile conduse de un coordonator, ce cunoaşte animalele cu care indivizii interacţionează, sunt construite şi dezvoltate pe baza conceptelor abordate şi a scopurilor propuse în discuţiile preliminare cu persoanele participante. Există diferite laturi ce pot fi explorate simultan sau individual.

În cadrul companiilor, putem avea teme ca „Management şi Leadership” , ce poate cuprinde „motivaţia în cadrul organizaţiei”, „construirea unei echipe unite în cadrul organizaţiei”, „rezolvare de probleme”, „gândire creativă”; „consolidarea echipelor”, subiecte ca „responsabilităţile şi rolul fiecărui membru în cadrul echipei”, „identificarea şi atingerea scopurilor personale”, „eficientizarea fiecărui membru al echipei”, „cum să lucrezi cu personalităţi diferite”; „creşterea încrederii” şi aspecte precum „depăşirea temerilor”, „acceptarea provocărilor, ca element activ al afacerilor”, „dezvoltarea ideilor noi”, „acceptarea schimbării”.

În sfârşit, am ajuns în şaua căluţului, gata pentru prima lecţie de călărie. Dacă până în acest moment, ne făceam griji de cum o să reuşim să încălecăm un cal atât de mare, urmează întrebările legate de cum ne vom menţine în şaua acestuia. Verificăm, pe cât posibil, să nu existe elemente de disconfort, ca de exemplu o cureluşă răsucită a scăriţelor sau un element vestimentar
ce ne incomodează.

Odată aşezaţi în şa, alături de instructorul nostru, pornim la pas pentru a ne obişnui cu mişcarea calului. Acomodarea cu mersul calului ne va lua ceva timp, dar lecţiile periodice ne vor conferi încrederea necesară înţelegerii şi continuării demersului. Luăm în considerare trei elemente distincte ale poziţiei călăreţului: braţe, trunchi, picioare. Pentru ca poziţia călăreţului să fie corectă, privit din lateral, ar trebui să existe o linie dreaptă ce trece prin articulaţia umărului, apoi a şoldului şi apoi călcâi (vezi imaginea).

Vom începe prin a relaxa braţele, picioarele şi a face câteva exerciţii de încălzire a musculaturii pentru a putea fi pregătiţi să executăm mişcările necesare dobândirii echilibrului şi abilităţilor de a călări.

Trunchiul

Toată greutatea corpului este poziţionată în mod egal pe oasele bazinului ce fac contact cu şaua. Articulaţia şoldului este
mobilă, permiţând armonizarea cu mişcarea calului. Spatele este drept, cât mai înalt, dar relaxat, urmând mersul calului. Musculatura abdomenului este tensionată, în aşa fel încât să nu permită îndoirea trunchiului. Umerii sunt relaxaţi, mobili.

Bratele

Braţele trebuie să fi e relaxate, mobile, permiţând mişcarea calului prin intermediul dârlogilor. Articulaţia cotului este fl exibilă, îndoită. Încheietura mâinii va continua poziţia braţelor, fără a se curba în interior sau exterior. Pumnul va fi închis cu degetul mare orientat către în sus, poziţionând dârlogii după degetul inelar.

Capul

Capul călăreţului este mobil, având posibilitatea de orientare în direcţia de mers. Privirea urmăreşte această mişcare. Vom
evita, pe cât posibil, să privim în jos (în coama calului), obstrucţionând câmpul vizual şi poziţionarea corectă a corpului. Așadar, nu ne rămâne decât să vă dorim succes în achiziţionarea noilor abilităţi în cadrul lecţiilor de călărie!

Picioarele

Picioarele sunt relaxate, atârnând de o parte şi de alta a şeii, cu toată greutatea orientată către sol. Coapsele sunt în contact
cu calul, dar relaxate, permiţând mobilitatea şoldurilor. Genunchii sunt fl exibili, orientaţi spre interior, fără a exercita tensiune în musculatura coapselor. Gambele sunt apropiate de cal, păstrându-se orientarea către interior. Articulaţia gleznei trebuie să fi e mobilă şi poziţionată în direcţia de mers a calului. Greutatea călăreţului este distribuită în călcâie, care trebuie să fie orientate către sol, permiţând astfel contactul piciorului cu calul. Degetele de la picioare sunt orientate în sus, poziţionate în direcţia de mers. Scăriţa şeii va fi poziţionată în zona metatarsiană a tălpii piciorului.

Folosirea animalelor în cadrul ședințelor de terapie a modificat atât percepția clienților față de terapeut, cât și modalitatea
de abordare a situațiilor terapeutice de către psihoterapeut. Prezența animalelor – ca și coterapeuți – diferențiază imaginea tradițională a terapeutului și clarifică raportarea concretă a acestuia la clientul său.
Empatie
Astfel, terapeutul este văzut ca un actor empatic, un personaj dispus să înțeleagă în totalitate situația problematică a clientului, cu ajutorul partenerului de încredere – calul. Coterapeutul oferă așadar acea încredere aceluia care este dispus, prin crearea unei relații unice, să meargă cu un pas mai departe, în profunzimea problemei, pentru a oferi suport în rezolvarea acesteia. Planul terapeutic, la care participă implicat întrutotul și coterapeutul, vizează dezvoltarea unei modalități inedite de rezolvare a problemelor clientului, accesând resurse noi și abilități diferite, creative ale psihoterapeutului.

Nivel motivațional
Prezența coterapeutului, adică a calului, modifică, așadar, nivelul motivațional al terapeutului și dispoziția acestuia, cu efecte pozitive în evoluția clientului. Toate aspectele benefice ale relaționării client – animal (cal) au efecte de lungă durată și în cazul terapeutului. Ne putem imagina cât de important este acest aspect, al stării de bine al terapeutului, pentru ca rezultatele terapiei să fie cele dorite. Sunt îndeplinite, în acest fel, toate condițiile necesare pentru o comunicare cât mai eficientă și o soluționare cât mai rapidă a problemei clientului.

Comunicare reușită
Terapia intermediată de animale are în vedere toate componentele unei relații terapeutice, ce se bazează pe menținerea unui nivel de comunicare ridicat, o eficientizare a timpului petrecut în terapie și un cadru terapeutic securizant, necesar progresului terapeutic, alături de cal, elementul principal al schimbării.

Prezența coterapeutului, adică a calului, modifică, așadar, nivelul motivațional al terapeutului și dispoziția acestuia, cu efecte pozitive în evoluția clientului.

Poneiul Connemara își are origini străvechi în regiunea situată pe coasta vestică a Irlandei care îi poartă de altfel numele.
Rasa este rezultatul încrucișărilor numeroase între caii orientali care au marcat profund dezvoltarea rasei. Mai târziu, va primi aporturi de sânge de la Pur Sânge Englez, Pur sânge arab și Clydesdale. Rezistența și forța sa l-au făcut să fie folosit mult timp pentru muncile agricole, dar în zilele noastre, devenit calul ideal pentru turism și competiții.

Căluțul din această rasă are o înălțime ce variază între 1,28 și 1,48, roba sa fiind sură, neagră, roibă,murgă, izabelă și, mai rar, palomino. Are o talie medie și echilibrată cu spațiu mare între ochi, urechi mici, pavilioane bine definite, destul de dezvoltate fără să fie grele și nările mari. Poney-ul Connemara arborează un gât bine conformat, cu coama abundentă, iar umerii lungi și bine înclinați se prelungesc spre un spate puternic. Crupa este ușor oblică și musculoasă, iar coada lungă și deasă. Poneii Connemara au membrele rezistente și articulațiile uscate. Are coate scurte și aplomburi corecte, tendoane bine detașate și picioarele bine făcute.

Ideea introducerii Psihoterapiei intermediate de cai, ca variantă de gestionare a situaţiilor conflictuale, a venit ca răspuns la solicitările majore la nivelul resurselor terapeutului. Şedinţele terapeutice alături de cai au scos la iveală potenţialul neexplorat al acestor animale de a scana şi reda cu exactitate starea emoţională a subiecţilor, de a crea o imagine clară psihoterapeutului, o imagine de ansamblu asupra familiei, a grupului și a individului.
Strategiile folosite de subiecţi în gestionarea situaţiilor conflictuale se pot împărţi în cinci categorii:
– folosirea forţei (abuzând de autoritate, fără a ţine cont de doleanţele celorlalţi);
– acceptarea (acceptarea punctului de vedere al celorlalţi, fără a ţine cont de propria părere şi nevoie);
– evitarea (ignorarea conflictului, nu sunt iniţiate acţiuni de rezolvare a acestuia);
– compromisul (încercarea de a soluţiona conflictul prin găsirea unei soluţii parţial satisfăcătoare pentru ambele părţi); – colaborarea (cooperarea pentru a ajunge la o înţelegere comună a nevoilor şi dezvoltarea unui plan ce satisface ambele părţi implicate în conflict).

Colaborarea

Privind cu atenţie aceste strategii, vom observa cu uşurinţă imposibilitatea folosirii primelor patru variante în relaţionarea cu caii. Calul va reacţiona pozitiv la alegerea soluţiei finale – colaborarea. Folosirea forţei va atrage, după sine, o reacţie de apărare din partea calului, ce va fi greu de gestionat de subiect. Acceptarea situaţiei fără a lua poziţie va fi percepută de cal ca o invitaţie spre a intra în spaţiul intim al subiectului, obligându-l să reacţioneze. Evitarea va avea drept consecinţă eliminarea limitelor dintre cal şi subiect, exprimată în comportamentul îndrăzneţ al celui dintâi; iar compromisul va atrage un comportament inconstant, nepredictibil, situaţie stresantă pentru subiect (nu va şti cum să tolereze şi să gestioneze un astfel de comportament).

În acest mod, subiectul este ghidat în a găsi noi soluţii creative de rezolvare a problemei/conflictului prin dezvoltarea empatiei, a abilităţilor de comunicare şi o ierarhizare a elementelor în funcţie de importanţa lor. Comportamentul adecvat va primi un feedback pozitiv, terapeutului revenindu-i sarcina de a interpreta la nivel cognitiv noile deprinderi ale clienţilor.

Autocunoaștere

Modalitatea de interacţiune a clienţilor cu animalul coterapeut va definitiva relaţionarea, în situaţiile conflictuale, limitele, pe de o parte, şi abilităţile proprii, pe de o altă parte. Autocunoaşterea şi gestionarea emoţiilor vor fi următorul pas atins de subiecţi şi va avea ca rezultat o rezolvare rapidă şi satisfăcătoare a conflictelor pe viitor.

          Pentru noi, oamenii, limbajul este sinomim cu cuvântul. Pentru cai însă, există alte forme de exprimare, unele dintre ele de multe ori la fel de expresive ca şi limbajul verbal. Care sunt mijloacele de comunicare ale calului află din rândurile care urmează. Vei pătrunde astfel într-un univers special şi îţi vei putea înţelege mai bine prietenul patruped.

La cai, limbajul corpului este unul foarte complex iar cunoaşterea lui reprezintă un pas important pentru a-ţi înţelege şi a comunica mai bine cu companionul tău cabalin.

Alfabetul urechilor

Marea majoritate a animalelor recurg la limbajul gestual, exprimându-se precum surdo-muţii, care fac gesturi multiple pentru a se exprima. Astfel, la cal, urechile nu servesc doar pentru a auzi ci sunt un mijloc de comunicare, poziția acestora permiţându-ne interpretarea atitudinii sale. Dacă urechile sunt drepte şi în mişcare înseamnă că animalul este atent şi îşi supraveghează anturajul. În natură, unul sau mai mulţi cai care conduc trupa, sunt mai mereu vigilenţi, cu urechile ridicate pentru a adulmeca posibilii prădători. Când urechile sunt aplecate în lateral: această poziţie poate fi un semn de supunere, de deconcentrare sau de somnolenţă. Atenţie, însă, unii caii au întotdeauna urechile îndreptate spre exterior, pur şi simplu fiindcă sunt mai urecheaţi. Urechile ridicate şi îndreptate în faţă: calul este atent, analizează un zgomot care îl nelinişteşte şi de aceea îşi îndreaptă urechile spre sursa de unde vine zgomotul pentru a-i descoperi originea. Urechile aplecate uşor spre spate: calul începe să fi e deranjat de ceva sau tu începi să-i induci o stare de tensiune şi atunci se simte inconfortabil. Urechi culcate: această poziţie a urechilor înseamnă că animalul nu este deloc mulţumit şi se prea poate să devină agresiv. Urechile culcate sunt, de asemenea, un indiciu că animalul nu se simte bine în pielea sa. În cazul unui cal lăsat prea mult timp şi prea des în boxă plictiseala se traduce printr-o agresivitate continuă. Dacă urechile sunt mobile, iar calul are limba scoasă, înseamnă că nu prea îi pasă de tine!

Limbajul cozii

Coada reprezintă şi ea un bun indicator oferindu-ne informaţii despre comportamentul unui cal. Coada îndreptată în sus este un semn că animalul se simte bine, este sănătos şi galopează fericit pe păşune. De reţinut faptul că un cal din rasa pur sânge arab are coada mai ridicată fi indcă are mai putine vertebre coccigiene. Coada între fese: această poziţie înseamnă că este vorba despre un cal căruia îi este teamă. De asemenea, această poziţie reprezintă un semn de supunere la caii tineri. Coada care se mişcă la dreapta şi la stânga înseamnă că animalul încearcă să alunge muştele, iar dacă biciuieşte aerul este un semn de enervare, de care este bine să ţii cont.

Expresia feţei

Ca şi noi, oamenii, calul adoptă o mimică ce exprimă starea sa de spirit. Astfel, dacă acesta are faţa destinsă, cu buza inferioară atârnând înseamnă că este ori pe jumătate adormit ori foarte relaxat. În schimb, faţa crispată, ca şi urechile aduse în faţă, sunt un semn de agasare! Dacă are buza superioară retrasă şi coama încordată înseamnă că încearcă să capteze un miros, să adulmece.

Corpul

Când calul începe să se mişte, ar trebui să încerci să-ţi dai seama ce anume vrea să îţi comunice. Unele semne ar putea prevesti faptul că animalul este gata să te lovească cu piciorul, anunţând o stare de spirit deosebită şi de aceea trebuie să le cunoaştem semnificaţia.

Descifrează corect

Un om pasionat de călărie trebuie să fie şi un bun cunoscător al calului său. Fiecare gest al calului reprezintă un semn, este mărturia unei emoţii pe care o resimte, este un mesaj pe care ţi-l adresează. Depinde de tine să le captezi şi să răspunzi la el. La cal, tot corpul comunică: de la urechi până la coadă, apoi ochii, coama, membrele şi întreg corpul, iar decriptarea acestui mesaj nu este întotdeauna atât de simplă.

O altfel de comunicare

Un cal se exprimă aşadar printr-un întreg repertoriu de mijloace de comunicare, multe dintre ele greu de înţeles pentru noi, oamenii. Dar calul comunică ajutându-se de tot corpul. Fiecare atitudine a sa este purtătoare a unui mesaj pentru cineva care ştie să îl citească. Astfel, un armăsar îşi apleacă gâtul atunci când vrea să ghideze mânzul sau iapa spre turmă. În acelaşi fel, calul care se afl ă în stare de alertă adoptă o poziţie a capului şi a cozii foarte specială. Mânzul îşi exprimă şi el supunerea

adulţilor lovindu-şi buzele şi adoptând o atitudine umilă. Omul înţelege de multe ori intuitiv acest limbaj al corplui. Astfel, ştie că un cal care are gâtul aplecat şi urechile în lateral, ochii pe jumătate închişi , înseamnă că este obosit sau plictisit.

Cu puţină atenţie şi răbdare, este uşor să înţelegem ceea ce vrea să ne comunice calul prin limbajul corpului său. În schimb, este mai greu de intuit ce transmite corpul nostru calului. Fiindcă, să fim siguri că, la rândul său, calul este capabil să înţeleagă propriul nostru limbaj gestual. Astfel, mimica noastră, postura noastră indică starea noastră de spirit şi sunt foarte grăitoare pentru caii noştri. Cum este mai greu să minţi cu corpul decât prin cuvinte, călărețul va trebui să înveţe să se stăpânească, să fie calm şi hotărât în preajma calului dacă vrea să inspire acestuia încredere şi respect.