Frizianul, perla neagra olandeza

Frizianul, perla neagra olandeza

Negru, puternic, elegant și grațios, în ciuda masivității sale, calul Frizian își merită cu prisosință locul său în topul celor mai frumoși cai. Nu întâmplător rasa se bucură de o mare popularitate, fiind în primul rând un cal de show, dar folosit în egală măsură în călărie de agrement, dresaj academic și atelaje.

Istoricul rasei

Istoria calului Frizian se pierde în negura vremurilor. Această rasă de cai negri își are originea în regiunea Friesland, una dintre cele 12 provincii care formează regatul Olandei. Existența trupelor de luptători frizieni cu caii lor a fost menționată documentar în Britania, de către scriitorul englez Anthony Dent care menționa prezența acestora în Carlisle. În anul 1544, apare pentru prima oară într-un document scris denumirea de “cal Frizian”.
Este binecunoscut și armăsarul Phryso aparținând lui Don Juan de Austria din Napels. În secolul XVII, este atestată documentar prezența cailor frizeni în cadrul școlilor de echitație renumite ale Europei.
La 1 Mai1879, se înființează Cartea de origine a rasei Frizian.
De-a lungul istoriei sale, această rasă a fost salvată în câteva rânduri de iubitorii pasionați ai rasei și de gospodarii olandezi. Frizianul  a trecut printr-o mare criză în jurul anului 1913, când i-a fost preferat calul greu de muncă, care era mult mai puternic și limfatic în comparație cu Frizianul, care mergea la plug dar dansa, consumând astfel multă energie. Unii crescători au trecut la încrucișări pentru masivizarea calului Frizian, fapt care se mai resimte și astăzi.
În jurul anilor ’60, odată cu mecanizarea fermelor, Frizianul pierde mult din efectiv și așa se face că, în anul 1965, mai erau doar 500 de iepe înregistrate. Iubitorii acestei magnifice rase întreprind o acțiune de promovare a rasei în Olanda, în anul 1967, din 28 martie până la 1 aprilie, susținând numeroase show-uri ecvestre cu cai Frizieni.
De atunci și până astăzi, oameni din întreaga lume au descoperit caracterul fabulos al acestei rase și folosesc calul Frizian în multe discipline ecvestre.
În anul 2007, erau înregistrați în KFPS (Cartea de origine a rasei Frizian) 40.000 de exemplare.

”Perla neagră” a Olandei

Tipic pentru aceste ”perle negre” este capul expresiv, susținut de un gât gros arcuit, frumos purtat, acoperit de o coamă bogată, de culoare negru abanos și mersuri elegante.
Caracterul acestui cal este în bună măsură cheia succesului repurtat de această rasă. Frizianul este extrem de docil și dornic de a-i face pe plac partenerului său uman, încât am putea afirma  fără a greși că această rasă de cai este aproape umanizată.
Folosit în multe discipline ecvestre, Frizianul este în primul rând un cal de show, dar mai apoi poate fi folosit pentru călărie de agrement, dresaj academic și atelaje.

Descriere

Un aspect caracteristic al acestei rase este roba, întotdeauna neagră, nefiind permise alte particularități de culoare pe trunchi sau membre, decât o stea albă în frunte. Au o coamă și coadă foarte bogate, lungi, ondulate. Este absolut interzisă scurtarea și filarea cozii, coamei și părului din regiunile inferioare ale membrelor în cazul acestei rase. Capul este mic, expresiv, cu profilul drept, purtat sus, gâtul este lung, arcuit, purtat vertical. Mersul înalt este nativ. Membrele sunt musculoase, dar fine.

Personalitate

Frizianul este un cal inteligent, vioi, temperamental, foarte agil dar ușor de condus și docil. Este foarte apreciat datorită mersurilor caracteristice, maiestuoase și a ținutei sale aristocratice și mândre.
Această minunată rasă nu ar fi ajuns la o asemenea frumusețe și utilitate dacă nu ar fi beneficiat de un popor extraordinar care a cizelat  rasa de-a lungul vremurilor, printr-o selecție riguroasă și o muncă asiduă, fără compromisuri.

În țara lor de origine, armăsarii și iepele de reproducție sunt ținuți în grajduri spațioase, aerisite și curate (în cele mai multe dintre ferme, crescătorii intră din grajd, printr-un hol, direct în propria locuință). De la înțărcare (6 luni) până la vârsta de 2,5 ani, mânjii sunt ținuți preponderent pe pășune, fiindcă mediul natural este ideal pentru o dezvoltare sănătoasă și armonioasă.

Selecția armăsarilor pentru reproducție începe în noiembrie, cu câteva luni înainte ca aceștia să împlinească trei ani. Sunt selectați câteva sute (200-300) iar din aceștia se opresc până într-o sută de armăsari care participă în primul week-end din luna ianuarie la ”Stallion Show din orașul LEEUWARDEN” (la acest spectacol, participă anual 10.000 de vizitatori). Această inspecție anuală începe joia și se termină duminica, iar în zilele de joi și vineri sunt  testați armăsarii de 3 ani. În ianuarie 2009, au fost selectați 14 armăsari din 82, iar aceștia s-au calificat pentru testele finale care se țin în toamna aceluiași an, pe o perioadă de zece săptămâni în care caii sunt testați pentru disciplinele: dresaj, show driving și atelaje. De această examinare finală trec în general un număr de 4-5 armăsari, care primesc o aprobare temporară de montă la un număr de maxim 180 de iepe pe an.

După ce primul dintre mânjii produși de acel armăsar aprobat împlinește 4 ani, sunt testați 20 de produși ai acestuia, iar dacă aceștia corespund standardelor rasei, din acel moment armăsarul genitor poate monta un număr nelimitat de iepe.
Selectii și inspecții se țin și pentru iepe, iepe care la rândul lor primesc si ele aprobări și titluri speciale. Acestea sunt, în ordine crescătoare: Premier, Star, Model și Krown.

Minunații cai negri sunt renumiți și răspândiți  peste tot în lume, sunt des întâlniți și căutați  mai ales în cinematografie, pentru că sunt frumoși, impresionanți și se lucrează foarte ușor cu ei.
Rasa Frizian este importată de câțiva ani și în Romania, unde sunt foarte apreciați și preferați în ultima vreme ca și cai de agrement și hobby.

Utilitate

Grație docilității și complicității sale, Frizianul este utilizat și în spectacolele de circ sau în dresajul academic. TREC-ul și turismul ecvestru sunt, de asemenea, discipline unde regăsim uneori  și calul Frizian. Și în anduranță are perfomanțe bune, fiindcă posedă o mare rezistență la efort intens și prelungit. În schimb, săriturile nu reprezintă punctul său forte.